12 Oct 2021

BY: Simona Popa

Psihoeducație / Psihoterapie

De ce terapie sau consiliere … pentru adulți

Copilăria și adolescența se deapănă pentru cei mai mulți dintre noi cu o rapiditate care ne lasă uimiți. Și, parcă pe nesimțite,  vine acel moment în care toată lumea se așteaptă să fim adulți, indiferent că suntem pregătiți sau nu pentru provocările cu care vine această nouă etapă de dezvoltare. Ne găsim față în față cu vârsta cea mai râvnită, față în față cu vârsta pe care o aveau părinții noștri când eram noi mici și visam să fim mari. Acum avem deja o istorie de viață și filiație, o istorie de dezvoltare, am traversat un parcurs educațional atât în mediul familial cât și școlar care și-a lăsat amprente și înscrisuri. Avem o inserție socială și ne preocupă mult apartenența, afilierea, recunoașterea socială, împlinirea de sine, moralitatea, sexualitatea.

Vârsta adultă vine cu o multitudine de roluri pe care le jucăm în funcție de experiența noastră de viață până în acest moment al existenței, în funcție de ceea ce am învățat conștient, dar mai ales inconștient în relație cu cele mai semnificative persoane din viața noastră. Dincolo de achizițiile voite, există inevitabil o zestre, o moștenire transgenerațională inconștientă pe care o purtăm în noi și o transmitem mai departe, copiilor noștri, o achiziție inconștientă care dă seama, până la urmă, de fericirea fiecăruia din noi.

Read More “De ce terapie sau consiliere … pentru adulți”

  • 1
  • 2