CONSILIEREA EDUCAȚIONALĂ

Consilierea psihologică din domeniul psihologiei educaționale, consilierii școlare și vocaționale reprezintă o formă specifică de intervenție care privește aspecte legate de contextul educațional și psihopedagogic și are ca obiectiv îmbunătățirea climatului de relaționare socială și învățare din toate contextele educaționale.

POSIBILITĂȚI DE LUCRU

Intervențiile prioritare se referă la:

  • problematici ale elevului, clasei de elevi, contextului educațional parcurs, a relației elev – profesor, sau a relației elev – profesor – părinte (adaptare școlară, socială și relațională);
  • gestionarea anumitor situații de criză (conflicte personale sau familiale care duc la disfuncționalități în contexte școlare);
  • probleme specifice legate de atitudine și comportament în mediul școlar sau față de acesta (absenteism, opoziționism, probleme legate de relația cu autoritatea școlară);
  • intervenții referitoare la comportamente de risc ale elevilor sau de contexte speciale (dizabilități);
  • intervenții legate de autocunoaștere și dezvoltare personală urmărindu-se valorificarea propriului potential și a resurselor personale.

PROGRAMEAZĂ-TE

Suntem deschiși să stabilim împreună cu tine parcursul care ți s-ar potrivi cel mai bine plecând de la dificultățile cu care te confrunți și situația ta de viață. Am fi bucuroși să te cunoaștem și onorați să te putem sprijini.

Ești în impas?… Fă primul pas