DEZVOLTARE PERSONALĂ

Un parcurs echilibrat de dezvoltare și transformare necesită implicare și explorare continue. Curiozitatea și motivația pot lua diverse forme și ne îndreaptă pașii în direcțiile în care simțim că încă mai avem nevoie de ghidare și ajutor. Prin natura noastră suntem ființe sociale și cel mai bine ne simțim atunci când stabilim legături. Indiferent de vârstă, ne apropiem pentru a ne juca și în acest fel descoperim lucruri uimitoare despre noi înșine și lumea în care trăim. Pe parcursul călătoriei, devenind tineri adulți, înțelegem că dăm formă și sens propriu universului pe care ni-l construim. Curajul, disponibilitatea și bucuria de a fi în contact cu noi înșine depind numai de noi. Fiecare pas pe care-l facem va fi ca o mișcare de caleidoscop care ne va dezvălui o imagine nouă. Toate posibilitățile și resursele de care avem nevoie sunt în noi, la fel și libertatea de a păși pe drumul către sine.

Pornim la drum

Deschide urechea bine

Atelierul vizează în special dezvoltarea emoțională a celor mici (3 -6 ani) într-o manieră dinamică și holistică. Cei mici interacționează unii cu ceilalți, își explorează cele cinci simțuri, învață să se asculte unii pe ceilalți, descoperă ce-i place fiecăruia, ce le place celorlalți și ce le place tuturor, învață să se diferențieze și să aprecieze diferențele, să coopereze, să se ajute unul pe celălalt, să împartă, să construiască și să repare, să respecte regulile și limitele pe care părinții le pun pentru siguranța lor. Învățăm prin joc, apelăm la culori, ghicitori și povești și creăm un mediu conținător în care cei mici să se simtă în siguranță, iubiți, apreciați și încurajați. În acest fel își vor da voie să iubească, să se dezvolte și să crească.

Copii și marionete

Este un atelier de dezvoltare personală conceput pentru copii cu vârsta între 7 și 10 ani dornici să descopere lucruri noi despre ei și despre cei din jurul lor prin intermediul teatrului de păpuși. Fie că intră pe degețelele copiilor sau pe mânuțele lor, marionete fel de fel se însuflețesc, capătă viu grai și mediază interacțiunea dintre copii și diverse personaje din lumea lor internă și externă. Copiii țes împreună povești despre cum sunt și cum vor să fie ei, construiesc punți de comunicare, de încredere și relaționare, se împrietenesc și se prețuiesc. Marionetele vorbesc despre micile lor probleme existențiale și despre emoțiile cu care se confruntă și-i pun astfel pe copii în contact cu propriile lor emoții și trăiri. Și așa poveștile copiilor devin poveștile acestor păpuși, iar copiii sunt povestitori, actori și spectatori ce învață să privească în interior și în jurul lor, să cunoască și să reflecteze.

La drum prin propriile povești

Este un atelier de dezvoltare personală conceput pentru pre-adolescenți care propune un parcurs sigur de explorare a acestei perioade ținând cont de particularitățile ei și potențialul de atingere și transformare a tuturor dimensiunilor ființei umane. Preadolescenții se privesc cu curiozitate și mirare în oglindă și văd cum trăsăturile de copil se estompează și cu fiecare zi care trece un chip și un trup nou se conturează, apar noi gânduri, noi emoții, căutări, practic întreaga dimensiune psihică intră într-o expansiune ce aduce extrem de multe valențe noi.

Centrul nostru oferă un mediu conținător și susținător în care preadolescenții pornesc în siguranță în căutarea propriei identități. Este o călătorie în propriul interior, dar și o descindere în exterior, ce presupune, printre altele, crearea unor noi legături și revederea și restructurarea celor vechi.

CONTACTEAZĂ-NE

Suntem deschiși să stabilim împreună cu tine parcursul care ți s-ar potrivi cel mai bine plecând de la dificultățile cu care te confrunți și ceea ce ți-ai propus. Am fi bucuroși să te cunoaștem și onorați să te putem sprijini.

Ești în impas?… Fă primul pas