21 Mar 2022
Indiferent cum am privi lucrurile, într-o manieră formală – din perspectiva cercetărilor și a neuroștiințelor, sau dintr-una strict subiectivă, cel puțin la fel de validă ca bază a procesului de autoreflecție – jocul și joaca au avut și continuă să aibă un rol fundamental în explorare, descoperire și învățare.
Neurobiologia ne spune că explorarea și jocul sunt reflexe umane înnăscute care facilitează adaptarea la schimbările continue din lumea externă și cea internă. Știm și că ne stimulează mințile pentru a putea găsi înțelesurile potrivite și crează contextele necesare modelării comportamentelor adaptative. Întrețin o stare de bine, sunt plăcute și gratificatoare. Mai mult decât atat, experiența jocului contribuie la dezvoltarea personalității copiilor care învață într-un mod firesc și natural despre sine și despre ceilalți folosindu-se de creativitatea proprie și de cea a altor copii și adulți. Îmbogățindu-se, spunea Winnicott, “copiii își cresc treptat capacitatea de a vedea bogățiile lumii reale exterioare” (Winnicott, 1964), iar joaca este expresia continuă a creativității, fiind sinonimă cu viața.
Dacă joaca este viață, cum am putea oare traduce viața pe înțelesul celor mici?
În mod tradițional, mama este cea care aduce prima lumea copilului, și o prezintă acestuia în “doze mici”, cât să poată fi înțeleasă, acomodată, integrată treptat pe fondul unui sentiment indispensabil de contact cu și control asupra realității externe. Bebelușului care beneficiază de un maternaj suficient-de-bun, lumea îi este prezentată pe măsură ce acesta are nevoie de ea. Prin repetiție și susținerea constantă a acestor experiențe de cunoaștere, bebelușul ajunge treptat să descopere și să-și reprezinte obiectele cât mai în acord cu lumea reală, acest tip de relaționare asigurând baza pentru dezvoltarea sănătoasă a personalității. Pentru copilul de doi, trei, patru ani, lumea pe care o împărtășim cu el este totodată și lumea lui imaginară, pe care el o trăiește cu intensitate. La această vârstă copilul nu distinge exact între lumea interioară și lumea exterioară, dar are nevoie să-i fie susținute iluziile. Pe măsură ce cresc, copiii descoperă că realitatea lumii exterioare este în afara controlului lor și au șansa să experiementeze limitele puterii personale. Dacă explorarea și cunoașterea vin din propria experiență a copilului și realitatea nu este impusă din exterior, cei mici vor fi “început deja să dovedească un interes științific față de ceea ce adulții numesc lume reală” (Winnicott, 1964). Din acest punct explorarea, cunoașterea, luarea în posesie a propriului sine și a lumii devin procese de descoperire și creștere personală exponențiale mediate optim de joacă și joc. Copiii sunt autentici, învață să exprime și să descarce afecte intense, fac legatura între soma și psihic, inițează schimburi și relații emoționale, își dezvoltă contactele sociale și capacitatea de relaționare, apelează la creativitate, negociază, câștigă, pierd, rezolvă probleme, sunt prezențe active într-un spațiu al schimbărilor dinamice, sunt stimulați să-și actualizeze reacțiile și implicarea relațională învățând din propriile experiențe.
Mă folosesc de acest preambul pentru a translata modelul winnicottian al învățării prin joc și joacă într-un alt cadru: acela al învățării în mediul școlar. Și aici scoala și comunitatea ca medii de învățare preiau funcția maternă și prezintă copiilor “lumea în doze mici”, în acord cu nivelul lor de dezvoltare și nevoile de cunoaștere.
Răspunzând cu entuziasm invitației lansate de Asociația Narada, Uniscan Grup Educațional în parteneriat cu Asociația de psihanaliză și psihoterapie relațională, prezentă de peste 20 de ani pe piața materialelor educaționale din România – pun în mod gratuit la dispoziția copiilor din ciclul primar curricula de Consiliere și dezvoltare personală pentru clasele II – IV. Sperăm că provocările prin joc și joacă adresate celor mici și însoțitorilor lor – profesori și părinți – prin intermediul platformei de învățare online NARADIX, să fie de un real folos: să-i ajute pe drumul descoperirii și cunoașterii de sine și de ceilalți, să șlefuiască abilitățile de comunicare și de relaționare, să le faciliteze autoreglajul și gestionarea emoțiilor, să susțină dezvoltarea abilităților de organizare și de adaptare la viață – indiferent cum va arăta realitatea exterioară, pe măsură ce lumea merge mai departe.
Sperăm ca acesta să fie începutul unei serii susținute de proiecte de succes realizate împreună, obiectivul fiind acela de a-i însoți pe cei mici pe drumul cunoașterii de sine și a dezvoltării personale și de a modela suficient-de-bine funcția de auto-observare, de a stimula reflecția și autoreflecția și învățarea din propria experientă a copiilor.
Articol de Corina Tudose
Referințe
W. Winnicott – The child, the family and the outside world, 1964. Why do children play? The world in small doses